Din toate lacrimile care au curs candva, au crescut trandafiri, din care in fiecare zi am cules cate unul. Si in fiecare zi mi-am adus aminte de "spinii" pe care acestia ii aveau. Dar la vederea frumusetii lor, am uitat de fiecare data... Am cules pentru prima oara un trandafir alb, pe care spinii nu-l uratisera inca si puritatea lui s-a oglindit in viata mea... Am cules apoi un trandafir rosu, fara de care gradina mea n-ar mai fi ramas aceeasi. Atunci am inteles ce inseamna "iubirea" si tot atunci... l-am intalnit pe "el"... Fara sa vreau, am simtit cel de-al treilea trandafir; ale sale petale galbene, cum se scuturau una cate una in mana-mi cazuta in cautarea dragostei "lui" zadarnice... Am simtit cum trandafirul cu petale transparente se scutura, iar fiecare petala cadea una cate una, ca fiind lacrimile mele... Am cautat in zadar sa gasesc in imensa "gradina" orice alt trandafir, pentru ca toti se uscasera. Atunci am cules fara sa vreau, pe ultimul, acela violet, care inca nu se ofilise. Doar o petala aruncata, a alunecat grabita pentru a pecetlui despartirea noastra... Acum "gradina" este goala si vantul "alearga" de la un capat la altul pentru a da fila cu fila viata mea si pentru a "matura" petalele cazute...

................................................................

Ai privit in urma mea si-ai lacrimat usor spunandu-mi un cuvant ce nu-l pot uita asa usor. Ma rog noapte si zi, sa pot sa te gasesc din nou, sa-ti spun ca inca mai regret greseala facuta si vreau sa simt din nou cum te strecori la pieptul meu si-mi spui "Te voi iubi mereu". Sunt lacrimi ce si astazi imi umbresc obrazul si-as vrea sa fac ceva sa te aduc din nou in viata mea, dar totul e fara rost caci tu ai plecat lasand doar urma amara din sufletul meu si zambetul usor crispat ce mi-a sfaramat inima. Un loc de rai era o viata alaturi numai si numai de tine, dar totul s-a destramat usor asemeni unei panze de paianjen. Ai fost asemeni unei brize ce-adie usor pe valurile sarate ale marii si inca mai visez la chipul tau si ochii tai de inger, dar singur in tacerea mea si-n umbra din al meu destin ma-nchin la vesnica uitare caci tu nu esti acum decat asemeni unui gand amar ce-mi ustura inima cu putere. Strigand si invocand la nesfarsit o simpla dorinta imi spun "lasa-ma" caci tu nu ai facut decat sa sufar si sa platesc ceva mai scump ca mea viata. Inainte mai pot sa privesc chiar daca totusi inca te iubesc, dar in acelasi timp imi tot doresc si-mi spun "Nu poti sa fi asa..." Daca m-as face o mica raza de lumina m-as strecura din nou in inima ta sa simt ca sunt un om, caci inca iti mai simt suflarea... ma uit in jur si vad doar ce-ai lasat..., caci acolo unde ai fost tu, acum nu sunt decat umbre si stiu ca nu voi mai visa la fel ca atunci cand tu ai fost in viata mea.